DECLARAȚIE. Ministrul Sănătăţii a declarat că o să fie anunţată lista cu ţările în care nu va mai fi obligatorie măsura izolării

DECLARAȚIE. Ministrul Sănătăţii a declarat că o să fie anunţată lista cu ţările în care nu va mai fi obligatorie măsura izolării
Publicat: 13/06/2020, 10:00
Actualizat: 13/06/2020, 16:36

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat vineri, la Alba Iulia, că în seara zilei de luni, 15 iunie, o să fie anunţată lista cu ţările la venirea din care nu va mai fi obligatorie măsura izolării de 14 zile.

Lista oficială va fi anunțată luni seară, potrivit ministrului Sănătății

„Veţi putea afla lista pe 15 (iunie – n.red.) seara. Va fi dată de INSP şi CNSU, şi apoi prin hotărâre de guvern, lista ţărilor care au un coeficient de îmbolnăviri noi zilnice la 1 milion de locuitori pe o medie de 14 zile sub 5. Acel coeficient sub 5 al ţării respective face ca din acea ţară, când te întorci, să nu intri în izolare la domiciliu. Şi atunci, cu acele ţări, putem pleca şi ne putem întoarce fără să intrăm în izolare. Rămâne ca pe reciprocitatea cu acea ţară să avem şi zboruri în acel moment. Dar când anunţăm ţările, veţi şti şi care sunt destinaţiile de vacanţă”, a explicat jurnaliştilor ministrul Sănătăţii.

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunțat vineri seara că obligativitatea autoizolării la domiciliu la revenirea în România se ridică începând din 15 iunie

Într-o nouă sesiune de întrebări și răspunsuri date pe Facebook, ministrul de Interne a dat exemplu de câteva țări care îndeplinesc deja acest criteriu și care deja au fost menționate în spațiul public: Grecia, Bulgaria, Austria. Acestora li se mai adaugă însă o țară: Germania. Ministrul Marcel Vela a făcut anunțul dând vestea personal, la telefon, unei românce cu domiciliul în Germania, care îl întrebase dacă trebuie să stea în autoizolare la domiciliu în cazul în care vine în concediu în România după 15 iunie.

Știrile PRO TV a calculat coeficientul de risc înregistrat în ultimele 14 zile de mai multe țări europene.

„Toate țările care au sub 5 cazuri noi la un milion de locuitori vor intra la exceptarea de la izolarea la domiciliu”, a declarat Ludovic Orban, joi seară, în ședința de Guvern. Premierul a precizat că pe această listă vor fi incluse ”Austria, Bulgaria, Grecia și alte țări europene”.

Știrile ProTv a calculat media cazurilor noi înregistrate în fiecare țară în ultimele 14 zile, obținând apoi coeficientul de risc raportat la un milion de locuitori. Țările în care am putea călători după 15 iunie fără a intra în izolare la revenire: Croația Slovacia Slovenia Malta Letonia Lituania Elveția Austria Grecia Bulgaria Cipru Norvegia Finlanda La limită se află Germania și Cehia. Aici au fost înregistrate mai puțin de 5 cazuri la milionul de locuitori în ultimele două săptămâni.

Guvernul Orban a aprobat joi o Hotărâre de Guvern cu noi măsuri de relaxare, în cadrul epidemiei de coronavirus, care intră în vigoare din 15 iunie. Printre acestea se află şi ridicarea obligativităţii intrării în izolare, la domiciliu, în cazul ţărilor cu un coeficient mic de răspândire a virusului.

Ludovic Orban a precizat că este vorba despre „o măsură extrem de importantă, care priveşte izolarea la domiciliu pentru persoanele care vin din alte ţări”.

„INSP va aplica o metodologie de evaluare a nivelului de răspândire a infecţiilor de răspândire cu coronavirus în celelalte ţări. În baza acesteia, se va acorda un indicator privind nivelul de răspândire pe baza analizei numărului de infectări medii din ultimele 14 zile. Toate ţările care vor avea un coeficient sub 5 vor intra în măsura de exceptare de la obligaţia de izolare la domiciliu pentru 14 zile pentru cetăţenii care vin din aceste ţări”, a declarat Ludovic Orban.

Premierul a arătat că este vorba de ţări cu nivel redus de răspândire, precum Austria, Bulgaria, Grecia şi alte ţări europene care vor fi recomandate de INSP.

„Este cumva normal să renunţăm la această măsură de izolare care creează probleme multor categorii”, a mai explicat Orban.

Deocamdată, cei care se întorc din Spania, Italia, Franța, Marea Britanie, Belgia trebuie în continuare să stea izolați la domiciliu timp de 14 zile, a arătat ministrul de interne.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Stațiunea din România care rivalizează cu Thailanda. Puțini turiști au auzit de ea, dar este...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
O navă cu 11 persoane la bord s-a scufundat în Marea Neagră. Trei marinari sunt...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Robotul chirurgical de la Sony a efectuat cusături pe un bob de porumb
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Interdicție pentru toți șoferii din România. Este ilegal. Te alegi cu dosar penal
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Vidrele de mare folosesc unelte pentru a avea acces la pradă mai mare și pentru...
×